M-am născut într-o frumoasă zi de primăvară, 4 aprilie 1990, în săptămâna Sfântă a Floriilor, în orașul florilor Timișoara, unde locuiesc și în prezent.
Încă din fragedă copilărie am cochetat cu jocul și cântul popular, astfel că părinții, la vârsta de 5 ani, m-au înscris la Palatul Copiilor la Ansamblul folcloric de copii „Hora Timișului” din Timișoara.
Am pășit în clasa întâi la Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, unde timp de 12 ani am învățat să deslușesc tainele muzicii, studiind vioara, pianul și canto.
Tot în acea perioadă am început colaborarea cu Ansamblul folcloric de tineret „Timișul” al Casei de Cultură a municipiului Timișoara, unde am activat ca solist și dansator timp de 10 ani, perioadă în care am participat la diferite festivaluri și spectacole în țară și în străinătate.
După rezultatele frumoase obținute în concursuri, au început colaborări și cu alte ansambluri și orchestre de folclor, atât din Banat, cât și din țară: Ansamblul „Bujorul”, Ansamblul „Iorgovanul”, Ansamblul „Cununa Timișului”, Ansamblul Studențesc Ardealul, Ansamblul Studențesc Mărginimea, Ansamblul Studențesc Mărțișorul, Ansamblul Profesionist „Banatul”, Ansamblul Profesionist „Cindrelul Junii Sibiului”, Orchestra Națională de muzică populară „Valahia”, Orchestra de muzică populară „Radio București” dar și cu Ansamblul „Doina Timișului” al Casei de Cultură a Studenților din Timișoara, ansamblu la care activez ca solist și dansator din anul 2007 până în prezent.
Alături de Ansamblul „Doina Timișului” am început să realizez că muzica populară este tot mai aproape de sufletul meu și că prin cântecul și jocul popular mă regăsesc, colindând lumea în lung și lat din America în Rusia, China și întreaga Europă, adunând în palmares diplome, trofee și distincții.
De-a lungul timpului am participat la diferite spectacole alături de interpreți consacrați, cu acompaniamentul unor orchestre de renume, sub bagheta unor dirijori de excepție, dar am avut și înregistrări radio și apariții televizate, organizate de cunoscuți realizatori de spectacole și emisiuni de folclor din țara noastră.